Cea de-a 7-a ediție a festivalului Transylvania Music Event a fost un succes din punct de vedere al audienței prezente care a fost comunicată de organizatori la Sala Polivalentă. Conform organizatorilor, au fost 8300 de participanți la We Love Retro. Doar că nu ştim dacă aceşti participanţi reies din numărul biletelor vândute sau al celor care chiar au fost prezenţi în sală. Există neconcordanţe între aceste numere.
Evenimentul retro i-a adus pe scenă pe Lou Bega, La Bouche, Down Low, Captain Jack și Bomfunk MC’s.
Atmosfera a fost faină pe alocuri, iar publicul a avut așteptări mai mari de la acest eveniment care a avut anumite aspecte care i-a nemultumit: cozile, organizarea zonelor, accesul in sala, sonorizarea, returnarea tokenurilor etc.
Cu toate acestea, pe moment oamenii păreau foarte fericiți că au ocazia să îi asculte live în sfârșit pe cei care au animat toate petrecerile începând cu anii 90 și până acum. Au dansat, au cântat și au aplaudat, in ciuda unor probleme de organziare.
Primii care au urcat pe scenă au fost Down Low. Ei au comunicat cu publicul și ne-au introdus în atmosfera anilor 90. Pentru Down Low hitul de referință este Johnny B.
Heyo Captain Jack!
Captain Jack și Michelle Stanley au intrat în forță pe scenă, au dansat și au făcut show. A fost momentul perfect pentru a lansa „artificii” cu confetti în sală.
Ei au chemat pe scenă un copil de aproximativ 10-11 ani pe care l-au îmbrăcat cu un tricou cadou. Michelle spunea: „Hey you little guy, you weren’t even born in the 90s!”
La Bouche & Natascha Wright
Ola olaa eee cânta Natascha Wright împreună cu publicul de 8000 persoane celebrele hituri Be my Lover și Sweet dreams. Din păcate, la ei a fost o problemă de sonorizare care a fost sesizată de public: microfonul și muzica s-au oprit pe celebrul hit așteptat de toată lumea Be my lover, iar soliștii nu au mai putut vorbi la microfon câteva momente.
În afară de aceasta, showul lor părea că s-a terminat mai repede, au cântat foarte puţin, spre dezamăgirea publicului, dar Natascha s-a simțit bine pe scenă în puţinele momente pe care le-a avut.
–
Ladies and Gentlemen, this is Mambo Number 5!
Lou Bega a fost foarte așteptat și dorit, fiind unul dintre cel mai cunoscuți artiști ai curentului retro. El a urcat pe scenă alături de două dansatoare și a cântat hiturile sale, dar și alte hituri celebre precum Hit The Road Jack, Gimme me hope Joanna etc.
–
La Bomfunk MC’s, adică dj set by Dj Infecto a fost muzică ritmată și mulți dansatori pe scenă. Break dance și voie bună.
–
Organizarea We Love Retro
Inițiativa de a aduce artiștii cei mai populari din anii 90 încoace este foarte bună și se vede că are succes la publiul clujean (și nu numai) amator de retro. Doar că în momentul în care plătești un bilet la un spectacol, ai anumite pretenții, mai ales dacă spectacolul se ține în sală închisă.
Doresc să precizez că eu am ajuns mai târziu și nu am prins cozile de la intrare, tokens și de la baruri. Am ajuns pe la 22.30 și am stat puțin la cozi.
- Mă bucur foarte mult că nu s-a permis fumatul în sală. Anul trecut s-a inaugurat Sala Polivalentă și a fost permis fumatul, mai ales că sala era nouă. Este ceva special când ajungi acasă și nu miroși a fum.
- Organizarea petrecerilor retro cu artiști consacrați este de felicitat deoarece sunt mulți iubitori și asta s-a văzut.
- Oamenii de la pază au fost foarte mulți și deloc amabili, dând senzația că nu suntem la un eveniment muzical, poate la un meci de box. Am avut câteva incidente pe care le voi povesti în alt articol.
- În prețul biletelor ar fi putut intra și garderoba. Este neplăcut să ajungi acolo și să constați că este 2 lei garderoba. Nu este o sumă din care nu mai poți trăi, dar dacă plătești 50 lei la petrecere în Sala Polivalentă, măcar și garderoba ar putea intra în preț.
PrintScreen de pe pagina Facebook We love retro cu explicația organizatorului:
- Cred că ar trebui să renunțăm treptat la ideea că anunțăm ora începerii, apoi întârziem 2 ore pentru ca „lumea să ajungă la eveniment”. Haideți să îi obișnuim pe oameni că dacă o oră este anunțată, atunci o să înceapă evenimentul. De la organizatori începe totul.
Cum se poate ca la teatru sau la operă să înceapă la timp spectacolele, iar spectatorii să fie obișnuiți să ajungă cu jumătate de oră sau un sfert de oră mai repede? Exact. Eu cred că se poate, doar că trebuie accentuat pe asta și insistat până când publicul și organizatorii se obișnuiesc.
- Anul trecut biletele nu au fost împărțite pe zone și a fost mai bine, cel puțin din punctul meu de vedere. Toată lumea putea să se plimbe peste tot și să vadă din diverse unghiuri show-ul. A fost mai plăcut decât la ediția 2015 când trebuia să cauți pe unde să intri și să fii restricționat de garduri şi de bodyguards.
We love retro!
Per total, evenimentul a fost bine primit de audiență, dar aceștia nu au uitat să îi „taxeze” pe organizatori pe pagina lor de Facebook cu nemulțumirile lor.
Probabil că dacă se menține ștacheta sus și dacă se impun câteva obiective de calitate și nu doar de vânzări, la următorul eveniment vom vedea artiști de calibru internațional, pe cei care au umplut discotecile și ringurile de dans.
În concluzie: accent pus pe calitate și pe mulțumirea publicului.
Ai fost la eveniment? Cum ți s-a părut? Sunt curioasă să văd alte opinii. 🙂