Un vis în Piaţa Mare. O fortuna, velut luna…

Mergeam pe stradă. Mă gândeam la viaţă, la oamenii care imi alcătuiesc viaţa şi la câte şi mai câte.

Aşa au trecut minutele şi cu paşii mei grăbiţi, în 20 de minute am ajuns la teatru.

Am trecut de Parcul Cetăţii. Chiar mi-a fost dor.

Este foarte liniştitor să stai pe banca din faţa fântânii de pe Nicolae Bălcescu , să asculţi apa şi pe muzicianul cu chitara şi cu amplificator care încântă auzul trecătorilor.

Cum se mai plimbă lumea,  parcă este o vacanţă continuă!

Aş sta toată seara aşa, simţi că eşti pe faleză, e răcoarea de seară, lumea se plimbă, mănâncă covrigi şi îngheţată şi savurează plimbarea.

Dar nu mai pot sta aici. Trebuie să înaintez.

Am intrat în Piaţa Mare. Încă nu aud muzica. Aşteptam acest moment de câteva săptămâni.

Este vorba despre Carmina Burana, cele 24 poeme aranjate orchestral de Carl Orff şi reunite sub acest nume, fiind una dintre cele mai populare compoziţii muzicale scrise vreodată.

Când am auzit prima dată de evenimentul organizat de cei de la CBU, am fost extrem de entuziasmată şi am aşteptat cu sufletul la gură să răsune Filarmonica de Stat  SIBIU, CORUL FILARMONICII TRANSILVANIA condus de dirijorul THEO WOLTERS (Olanda),  cu solistii: Cristian Ardelean – bariton, Valentin Racoveanu – tenor şi Nicoleta Colceiar – soprană, alături de cei peste 150 de muzicieni pe scena amplasată în Piaţa Mare.

Realizez că a început dar că nu se aude aşa cum imi imaginam şi speram.

Eu îmi imaginam aşa:  seară călduroasă în Piaţa Mare  şi orchestra se aude foarte tare, sporind farmecul centrului istoric, dar nu se auzea atât de tare.

În momentul în care ajungeai în dreptul scenei era mult mai bine.: se auzea clar, frumos, iar efectele de lumini făceau ca totul să fie feeric.

În Piaţă erau destul de multe persoane şi toate biletele au fost epuizate, ba chiar suplimentate cu încă câteva sute.

Răcoarea serii nu ne-a îndepărtat pe cei cărora ne place.

Aşa că am ignorat replicile de genul: hai la o bere, hai să găsim o terasă, vai ce mă enerveaza aia cum ţipă, auzi ce voce are ăla şi altele şi m-am “proptit” undeva în dreapta scenei.

Dirijorul olandez mă fascina, desigur, alături de cei peste 150 de muzicieni de pe scenă.

Apogeul serii a fost momentul în care a început poemul O fortuna, care  a fost transpus pe muzică de Carl Orff, în colecţia Carmina Burana.

În acel moment, toată lumea a simţit fiorii muzicii. Toate instrumentele, vocile la unison, focul care se declanşa la momentele cheie au fost ingredientele perfecte pentru miile de aplauze primite şi pentru bisul care  a început imediat.

Interpretarea poemului O fortuna, pur şi simplu m-a făcut să am mai multe stări: nu mă mai mişcam, priveam  încântată, dar cu o oarecare teamă, simţeam emoţie, bucurie dar mai ales plăcerea de a fi acolo şi de a lua parte la acest spectacol grandios!

Frumos început de lună!

 

PS: Felicitări organizatorilor care vin mereu cu idei interesante.

 Aici găsiţi o variantă în limba română O fortuna .

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FWiyKgeGWx0]