Skip to content

Protestul Rosia Montana Cluj, 15 septembrie

15 septembrie a fost o zi senină, o duminică frumoasă în care zeci de oameni au ieșit din casă. Au ieșit la o plimbare cu prietenii, cu soțiile, cu copiii și cu câinii, dar la o altfel de plimbare: de protest.

În timp ce mă îndreptam spre Piața Unirii, locul de pornire al marșului, la geamul unui hotel am văzut o imagine care m-a fascinat pentru câteva momente: o fetiță colorată care se juca dincolo de geam în timp ce „oamenii mari” aveau o ședință. Le vedeam servietele și gențile. Dar ea se juca…fără griji și fără să știe că afară se protestează. Uniti salvam Rosia Montana Cluj1Nu știa că sunt zeci de copii care erau la protest cu foi în mână, cu steaguri, cu „fluierici”, cu sticle umplute cu monede sau pietricele, copii care nu prea știau de ce sunt acolo, dar totuși luau parte la primul protest, la prima răzvrătire împotriva sistemului în care trăiesc (deocamdată).

Uniti salvam Rosia Montana Cluj18Zeci de mii de oameni s-au strâns în Piata Unirii din Cluj-Napoca pentru a protesta împotriva aprobării proiectului de exploatare minieră din Roșia Montana.

A fost un sentiment unic să te afli printre protestatari, să îi observi, să vezi cum urlă, să faci parte din mișcarea de mase care a îngreunat traficul, care a scandat și care a sperat din suflet că schimbă ceva chiar în orele acelea petrecute în stradă.

Uniti salvam Rosia Montana Cluj31Ieșiți din casă dacă vă pasă! se auzea în momentul în care am ajuns pe Dorobanților, la blocuri. Zeci de oameni au ieșit pe geam, pe balcon, făceau poze sau făceau cu mâna. Ca niște mici ceaușești de la balcon care fac cu mâna mulțimii.

Marșul a continuat pașnic pe strada 21 Decembrie și s-a oprit în fața Prefecturii, apoi în fața Casei de Cultură a Studenților. Circulația a fost oprită și toată lumea a continuat să scandeze lozincile și cântec compus pentru Roșia Montană:

Lăsați aurul în munți, că-i șade bine așa, pe Roșia Montană noi o vom apăra!

Uniti salvam Rosia Montana Cluj33De ani de zile au loc acțiuni de protest împotriva RMGC. Îmi amintesc că în 2011 am stat de vorba cu Mihnea Blidariu și Paul Socol pe tema Roșia Montană, aici. Atunci au ocupat clădirea fostului hotel Continental din Cluj-Napoca în semn de protest pentru Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și protestul s-a numit „Occupy Conti”.

De atunci încoace, activiștii sunt tot mai mulți, au organizat proteste pașnice și acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la proiectul de extragere a aurului din Roșia Montană cu cianură.

Dar zilele acestea ceva mai mult s-a întâmplat și tot mai mulți cetățeni s-au informat și au decis că este momentul să iasă în stradă și să își spună părerile. Mă bucur că până acum totul s-a desfășurat extrem de pașnic, fără incidente. Uniti salvam Rosia Montana Cluj27În cazul în care proiectul va fi aprobat… situația se va schimba. Probabil că Bucureștiul va fi asaltat de zeci de oameni din țară care nu vor mai pleca din fața Parlamentului și nu o să fie la fel de frumos și pașnic ca la marș, cu copii și mesaje cu spiriduși.

Dar nici nu vreau să mă gândesc prea mult la urmările din stradă, am niște imagini în minte și nu includ roșii de grădină.

În seara asta Victor Ponta a fost invitat să discute cu Moise Guran, unul dintre jurnaliștii de excepție ai României. Vă invit să vedeți și voi mimica premierului, să simțiti minciunile, neregulile.

AICI

L-ați ascultat?  Ce părere aveți?  #Unitisalvam #RosiaMontana?

2 thoughts on “Protestul Rosia Montana Cluj, 15 septembrie”

  1. Ati muscat-o!”Problema” Rosia Montana e o falsa problema.Un “ciolan” aruncat prin gard…Sa aveti ce “roade”!
    Mai bine v-ati apuca sa protestati pentru distrugerea padurilor in Romania.Un dezastru mai mare ca asta nu exista si urmarile lui ne vor bintui zeci de ani!Posibil peste un milion hectare padure defrisata-comparati cu suprafata Rosia Montana.
    Ca sa nu mai pomenesc de jaful OMV!

    1. De ce spuneti ca este o falsa problema? Normal ca este o problema adevarata, din momentul in care cianura afecteaza mediul pe termen lung. Desigur ca si problema despaduririlor este foarte grava, dar macar mai au loc plantari de copaci in unele zone. Totusi, problema cu Rosia Montana este cat se poate de reala si de grava momentan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.