Ziua de azi nu a fost.
Refuz să cred că a fost.
Stările pe care le-am avut nu au fost ale mele.
Nu.Eu nu sunt așa.
Eu nu cred în astenii…cel puțin, nu pentru mine…
Asteniile nu ar trebui să existe.
Ele te fac să te trezești la realitate, o realitate care, in general nu este prea plăcută.
Poate pentru alții reprezintă o stare de amorțeală, de visare.
Au fost mai plăcute momentele în care am uitat că nu am o stare bună, sau am refuzat.
Momentele în care îți aplici, poate involuntar, poate voluntar, o mască accesibilă celor din jur…
Primăvară
Dar uite. Soarele! El nu ar trebui să ne inducă stările acestea aiurea, starea de tristețe, sau cea în care îți vine să izbucnești în plâns, amintindu-ți că există iubire, sau că nu ai multe persoane în jurul tău care să te înțeleagă…cărora să le spui totul.
De ce apare astenia? De ce nu ne apucă fericirea constantă? Probabil pentru că nu există.
Fericirea constă în lucruri mărunte. Sunt fericită când mă uit la flori(în cazul meu, am fost fericită când am facut azi poza asta), când beau o bere și am o discuție interesantă, când sunt cu prieteni, familie și multe cazuri în care lucrurile mărunte mă “fericesc”.
Ar trebui ca fericirea adevărată să fie scopul vieții noastre.
Puțin asfințit în borcan
Eu vreau să păstrez soarele în acest borcan. Acum sunt mai fericită…și aș putea vorbi foarte mult despre fericire..despre fericirea mea…dar altădată…
Ce te face fericit?
