- A treia zi, sâmbătă, 27 august.
Sâmbătă deja se simțea că au ajuns mai mulți oameni, deoarece formațiile mari care urmau să cânte erau: Subscribe, Nevergreen, Iggy Pop and The Stooges, Chase and Status.
În această zi am reușit să văd cam tot ce se întâmpla la festival.
La Port.ro Movie and Dance Tent de la ora 17 a avut loc Peninsula Dependenților de Trailere, organizat de echipa clujeană numită Două Minute.
În altă parte câțiva tineri încearcă sportul slacklining, sport care cere flexibilitate, concentrare, echilibru, rezultând în distractie și poate unele zgârieturi dacă te lovești. Acesta nu prea era cazul la Peninsula, deoarece distanța față de pământ nu era mare.
La scena special amenajată pentru trupe românești, sub sloganul Explorați Grădina Carpaților cânta Andărcavăr Bend, compusă din doi masculi foarte amuzanți (si feroce,desigur, iar Aszti de la percuție lipsea), care cântă numeroase coveruri, cu un stil interesant și diferit.
La scena talentelor au avut loc concertele celor de la Blue Nipple Boy și a trupei clujene Relative. Aceste două trupe au cântat bine și deși nu era multă lume, fiind în toiul amiezii, atmosfera a fost una plăcută, să stai să asculți niște trupe promițătoare și să te adăpostești la umbră cu o bere.
Mergeai mai departe și vedeai alți oameni tineri și frumosi care se jucau cu cercurile în jurul taliei.
Între timp, trebuia să grăbești pasul ca să poți asculta la scena mare Rosu Aprins, Albastru, Dizident, Alter ego și alte melodii ale trupei Luna Amară. În căldura verii, la ora 17 aceștia au încălzit atmosfera și mai mult cu stilul lor caracteristic, care nu te prea poate lăsa „rece”.
Lânga scena mare, era macaraua de pe care se făcea bungee-jumping. Din când în când te mai opreai ca să ii admiri pe cei care săreau și să îți imaginezi că o faci și tu.
Pe aceeași scenă, ungurii de la Subscribe au…cum să spun…au provocat nebunie în masă!
Stilul hardcore îmbinat cu elemente de metal, chiar reggae și funk i-a făcut să fie admirați și să aibă atâția fani, deopotrivă unguri și români.
A fost prima trupă care mi-a demonstrat că totuși, nu predomină muzica electronica, dubstep sau drum and bass. Energia, alergatul solistului pe scenă, dorința de anarhie, pogo-ul declanșat și praful care s-a ridicat demonstrează faptul că au mulți fani și că își merită locul la acest festival și probabil la cât mai multe.
Următorul concert la care am fost a fost al celor de la Ska Cubano, un concert care după pogo și sesiunea de headbanging m-a făcut să zâmbesc și să îi admir pe mulți rockeri cum dansează pe muzică latino, să ii văd cum se bucură de muzica ska combinată cu muzică cubaneză, cumbia, mambo.
Mult așteptatul concert Iggy And The Stooges a demonstrat că muzica bună nu moare niciodată, îmbătrânește, dar nu moare.
Energia lui Iggy Pop, vârsta, felul în care vârsta si-a pus amprenta asupra înfățisării sale, ne-au făcut pe mulți să ne mirăm: ? Dar cum naiba mai poate avea energia asta, răsuna probabil în mintea miilor de oameni prezenti.
Mai mult nu cred că are rost să mai spun.
După cum v-ați dat seama, trebuia să fugi de la un concert la altul dacă voiai să prinzi cât mai multe.
Așa că urma o porție de drum n bass de la Chase and Status, care au făcut un show mare. Și ei au fost așteptați de multă lume și nu cred că au fost oameni dezamăgiți de showul lor.
Mai departe, sunetul a ajuns din difuzoare până în sângele celor prezenți în cortul Freedom Music Arena. De la ora 3 dimineața, până la 5, ușor trecut de ora 5, cei de la Suie Paparude au făcut din nou senzație, au provocat înghesuială, pași de dans, într-un cuvânt-nebunie.
Cu ei s-a terminat seara de concerte, dar petrererile nu s-au terminat, fiecare putea alege o locație pe gustul lui.
Păreri de la alti peninsulari puteti citi aici, unde am cerut mai multor oameni sa imi prezinte opiniile lor oneste despre festival.
Dacă aveți completări, nu ezitați 🙂
Pingback: Despre Peninsula 2011! (primele 3 zile) « A WordPress site with a hat and a guitar