Drumul spre Memorialul Victimelor Comunismului – fosta închisoare de la Sighet
Este ora 6 dimineața în Cluj-Napoca. Am urcat în autocar și toată lumea cască de somn, parcă ar mai fi dormit o oră.
O mică întârziere ne-a făcut să ne trezim și să vrem să pornim cât mai repede ca să ajungem la Memorialul din Sighetu Marmației, fosta închisoare. Motorul a pornit și cu o viteză mare și constantă ne îndreptăm spre Sighetul Marmației. Unii au adormit, alții povestesc vrute și nevrute. Brusc văd că am intrat în Maramureș, tărâmul feeric al României și un zâmbet larg tresare în mine.
În stânga și în dreapta doar verdeață, liniște, oameni în vârstă îmbrăcați în portul specific, câte un copil ici și colo pe bicicletă sau mergând pe ulițe.
Autocarul s-a oprit. Am ajuns în Sighet?
Nu, nu am ajuns încă la destinația noastră, ci facem un popas. Șoferul a propus să vizităm complexul mănăstiresc de maici de la Bârsana. Din nou verdeață multă, flori, un pod micuț din lemn, liniște, mănăstiri din lemn, rugăciuni. Te liniștești și scapi de orice urmă de dor urban.
Vrei doar să stai în liniștea această, sub soare și să găsești acel ceva care lipsește din spațiul citadin.
Mai sunt câteva persoane aici care vor același lucru, dar nouă nu ne mai permite timpul să ne pierdem în gânduri și liniște așa că ne indreptăm spre autocar.
„Nu mai vreau să stau în autocar, vreau afară să fotografiez peisajele ăstea” spune Mihai, care tot încearcă să fotografieze natura din mers.
Cu ochii pe geam, cu natura de-o parte și de alta, nu știi la ce să te aștepti de la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet.
Oare cum va fi? Trist? Rece? Încărcat negativ? Va mirosi a suferință?
Lângă frontiera României cu Ucraina, centrul Europei de Est
Suntem în sfârșit în Sighet. Ni s-a spus să nu sunăm pe nimeni, „că vă intră roamingul”.
Din autocar, Sighetul Mamației este un oraș frumos, medieval pe care am fi vrut să îl descoperim mai mult și totodată unul dintre orașele care au fost cedate Ungariei horthyste în anul 1940 în urma Dictatului de la Viena (act impus de Germania nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).
Motorul s-a oprit. Am ajuns în fața memorialului și este momentul să facem cunoștință cu un loc de care am auzit doar din manuale, cărți istorice sau vorbe.
După ce pășești te cuprind anumite sentimente ciudate, dar este altfel decât ne așteptam și auzim că cineva vorbește la microfon. Așa că este momentul să ne așezăm din nou pe scaune, dar de data aceasta pentru a-i asculta pe Ana Blandiana și pe Romulus Rusan, dar și poveștile celor care au avut de-a face cu ororile petrecute în timpul comunismului.
Ana Blandiana, cunoscuta scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România, a gândit și iniţiat memorialul în anul 1992, acesta urmând a fi finalizat în următorii ani împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de oameni inițiati în istorie, arhitectură, construcții și design.
Următorul an, 1993, a fost unul prielnic pentru dezvoltarea memorialului deoarece în ianuarie Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei iar în 1995, după studii, vizite și rapoarte Consiliul Europei a luat Memorialul sub egida sa.
După trei ani, în 1998 Consiliul Europei a așezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
Dar este momentul să ne ridicăm încet. Nu mai putem sta liniștiți pe scaune pentru că vrem să vedem celulele, să vedem celula în care a murit Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, vrem să vedem „neagra” și liftul care căra mâncarea deținuților….
va urma…
