Lucruri vechi cu rosturi noi. Așa sună tema săptămânii din Dilema Veche.
În momentul în care citesc această propoziție mă apucă tot felul de nostalgii.
M-am născut. Sunt într-unul dintre cele mai frumoase orașe din România-Sibiu, am ratat perioada hippie, perioada disco și nu am prins-o nici pe cea rock n roll, explozia din 1986 de la Cernobâl nu a reușit să mă marcheze pe viață, am ratat perioada comunistă- epoca de aur (aoleu).
Se pare că istoria care s-a infiltrat în cărți și în memoria colectivă a reușit să treacă cu brio pe lângă mine.
Astfel m-am trezit într-un secol predominat de viteză, tehnologie, new-media, hipstereală, Iphone, tabletă grafică, mașină de spălat vasele și multe alte invenții.
Conform Wikipedia, memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.
Cele trei segmente ale orizontului nostru temporal sunt extrem de importante pentru viața noastră.
Din punctul meu de vedere trecutul este cel mai important deoarece ne definește ca persoane. Trecutul ne poate răspunde la multe întrebări referitoare la noi, la cei din jur ș.a.
Lucrurile care ni se par vechi au o însemnătate mare pentru noi. Memoria reține uneori cele mai interesante informații despre noi, informații, amintiri care le credeam uitate, sau mai rău, să nu ne amintim că au existat vreodată.
Lucrurile vechi au rostul lor de a ne reaminti de unele dintre cele mai frumoase momente din viață, dar fără să le ocolească pe cele mai puțin frumoase.
Marcel Proust avea o teorie foarte interesantă referitoare la memoria involuntară, adică memoria care este declanșată de ceva: de un miros, de un sunet. Acest moment este denumit „episodul madeleinei”, aceasta fiind o prăjiturică. ( în imagine este prima noastră tentativă de chec, ignorați Cinzano.) Îmi pare rău că nu am la îndemână o fotografie cu tortul pe care îl făcea mama, sau o fotografie cu plăcinta bunicii…minunate!
Așa e că vi s-a întâmplat de multe ori să mirosiți ceva făcut de mama sau de bunica voastră și să simțiți deja gustul acelui lucru? Să vă amintiți cum mâncați aceea mâncare, prajitură, delicatesă, atunci cînd erați micuți.
Vi s-a întâmplat să simțiti un miros și să vă amintiți de un fost prieten? Sau chiar de o scurtă perioadă din viață?
Mie mi se întâmplă lucruri de genul, dar nu foarte des. Cum sunt plecată de acasă, când aceste senzații apar, sunt mult mai vii și mai intense, provocând mai multe amintiri.
Sunt unele gusturi și mirosuri pe care nu le uiți, ți s-au întipărit atât de bine în memorie, încât nu vor mai ieși de acolo…așadar lucrurile vechi au rosturi noi, care nu se schimbă în acest caz.
La ce stimuli reacționează cel mai bine memoria voastră?
La stimuli olfactivi, vizuali, tactili, gustativi?
