Marti am fost la concert la formatia Urma la Teatrul Naţional din Cluj, un concert pentru suflet și am scris o cronică amplă pe ClujulCultural.ro.
De data aceasta redau 5 fragmente din cronică:
1. Au trecut 10 ani de când membrii formației au început călătoria muzicală către inima publicului și după o muncă muzicală, artistică și de cercetare a patrimoniului arhitectural românesc, Urma a prezentat noul lor album denumit „Lost end found” într-un décor teatral la propriu: Teatrul Național Cluj-Napoca. Eu am albumul, l-am ascultat și este un album bun.
2. Mani Gutău, vocalistul formației, a povestit despre ideea și conceptul noului album.
„Din păcate sunt săli cu întâmplări nefericite, săli care se pierd. Un exemplu ar fi Hala Matache, Moara lui Assan, Sinagoga de la Cetatea din Timișoara, Palatul Cantacuzino Florești. Acestea sunt câteva locuri pe care le veți descoperi sau poate le-ați descoperit deja în album.Exemplele sunt mult mai multe și mai diverse, dar ne-am rezumat la 11 și sperăm că în drum spre casă sau când ascultați albumul să vă gândiți preț de o secundă la patrimoniu și la cât de importantă este urma pe care o lași în urmă.
Probabil vi se pare bizară sau puțin nepotrivită asocierea muzică – arhitectură, dar ceea ce facem noi este un apel la respectul față de profesie și să fii conștient că dacă ai ceva ce să lași în urmă generației următoare și dacă ai primit ceva de la cea din urmă, ar fi bine să dai mai departe. ”
3. Dar o melodie era pe final sau așa credeam. Era un moment în care sunetul era tot mai lent, dar tăcerea și liniștea au fost schimbate în patru secunde de către toboșar care a șoptit 3, 2, 1 și apoi a urmat un urlet care a trezit toată sala din amorțire. Din acest moment concertul a trecut la un alt nivel, „urma” s-a schimbat și a fost piperată cu elemente muzicale funk și balcanice, devenind mai dinamică. Toba mare și cinelele se auzeau mai tare, efectele de chitară sunau foarte bine, la fel și saxofonul, fluierul, bassul și trompeta.
4. Melodia de la bis a fost Buy me with a coffee și a ridicat toată sala în picioare, inclusiv pe cei care stăteau la balcon. Toată lumea s-a ridicat de pe scaune pentru a cânta melodia consacrată alături de Mani. Pe parcursul melodiei, toți membrii s-au întors pe scenă.
Cam așa a fost la bis:
5. Mani vorbea la un moment dat despre egoismul pozitiv, despre o stare care te face să fii egoist pentru o cauză, pentru tine sau pentru o faptă bună. Concertul s-a încheiat cu o melodie în forță, care s-a legat perfect de ceea ce spunea el: Selfish Motherfucker.
Intreaga cronică poate fi citită aici.
Câteva fotografii de la concert. Click pentru a le mări.
A fost un concert liniștit, un concert la care m-am desprins de stresul cotidian și de alte mici probleme. A fost inspirațional, a fost dovada clară că se poate. Au fost momente motivaționale, momentele acelea în care Mani ne ruga și ne spunea cât de important este să păstrăm patrimoniul. Haideți să avem grijă și de ceea ce vom lăsa generațiilor următoare, să nu stricăm tot de dragul banilor și să păstrăm valoarea și să o conservăm cum putem.
Îmi amintesc că prima oară când am auzit de Urma ascultând melodia Buy me with a coffee. De atunci am momente în care ascult albumele lor și câteva melodii care îmi plac în mod special.
