Social Media este un domeniu care se dezvoltă mereu: apar site-uri noi, unelte și modalități de măsurare a performanțelor din online.
Evensys în parteneriat cu Vodafone au organizat cea de-a șasea ediție a celei mai importante conferințe din online-ul românesc: WEBSTOCK.
Joi noaptea am plecat la Webstock care a avut loc în București. A fost prima oară când am participat la conferința aceasta și a fost o experiență interesantă, mai ales că am mers cu scopul de a socializa cu oameni pe care îi urmăresc și cu care țin legătura în online, dar și să aflu lucruri noi din domeniu.
Zis și făcut. Mi-am făcut bagajul și am plecat singură cu trenul spre conferință. Din cauza incompetenței serviciului de transport feroviar CFR, am pierdut primele două discursuri: al lui Cabral (sintetizat aici) și al lui Tudor Giurgiu.
Tema conferinței a fost Doers and Innovators. Adică o conferință cu și despre oamenii care au făcut ceva cu dorințele și cu pasiunile lor. S-au ținut de ele, au perseverat și au inovat. Unii în domeniul modei, alții în marketing, remarketing, blogging, afiliere, fotografie etc. Unii au fost foarte interesanți datorită modului de abordare, datorită stilului de a-și prezenta subiectul.
În acest articol am adunat câteva idei în jurul cărora s-au învârtit unii speakeri. Îi menționez aici pe câțiva dintre ei: Mirela Bucovicean (Molecule F), Cristina Bazavan, Radu Dumitru, Zoso, Mia Scarlat, Markus Lause, Monica Jitariuc.
Întrebarile la care fiecare a încercat să răspună în stilul caracteristic:
De ce avem nevoie ca să începem ceva nou? De unde pornim? De ce avem nevoie că să ne facem remarcați, să fim doers and innovators?
-
Nu există să aștepți momentul potrivit. Fă-o!
-
Pentru a implementa o idee trebuie să vă cunoașteți targetul și ce doriți să faceți.
-
Putem să facem. Tot ce trebuie e să facem un pas în față.
-
Mergeți mai departe, nu vă opriți aici!
-
Există oameni care nu sunt „doers”.
-
Prinde valul și urcă-te pe el.
-
Nu îți trebuie mulți bani neaparat.
-
Ai nevoie de voință, să înțelegi piața și să acționezi.
-
Orice proiect trebuie să înceapă din convingere.
-
Este dificil să fi creativ la cererea cuiva.
-
Ai grijă de reputația ta și laudă-te când ai făcut ceva interesant.
-
Mixul de canale si comunicarea integrata constituie mixul perfect.
-
Fiecare blogger trebuie să își facă PR și să își construiască brandul personal care este bunul cel mai de preț al unui blogger.
Mirela Bucovicean a fondat prima platformă online pentru designerii români – Molecule F. Acolo găsești doar creații ale designerilor români talentați, de la genți, accesorii, până la îmbrăcăminte, lenjerie.
Șerban Enache a pus bazele în 2000 și a fondat site-ul de fotografii Dreamstime. După 3 ani a fost printre primele 10 site-uri la trafic pe plan mondial și a doua bază de date de fotografii din lume, ca număr de utilizatori.
“Este important să licențiați fotografiile pe care le folosiți. Dacă nu sprijinim fotografii, vom pierde produsele de calitate.”
Markus Lause de la Vodafone a insistat pe faptul că în România conexiunile la internet și cele mobile sunt foarte bune față de multe alte țări și că ar trebui să apreciem să să dezvoltăm ceea ce avem deja.
Radu Dumitru ne-a prezentat câteva practici rele și bune în afiliere.
Ionut Munteanu a vorbit despre marketing și remarketing prin bloguri. MIxul de canale folosite și comunicarea integrată sunt indicate pentru a avea vânzări sau pentru ca un produs să fie cunoscut de mai mulți oameni.
Vali Petcu (Zoso) a prezentat un îndreptar, adică un pseudo manual de bună purtare pentru bloggeri în online pentru a avea acces la campaniile online care se fac pe bloguri.
„Scrieți, încetați cu clovneriile, documentați-vă, veniți cu ceva nou și citiți și ce fac ceilalți.”
Pe lângă aceștia, fiecare speaker și-a prezentat propria „poveste”, lucrul sau afacerea la care se pricepe cel mai bine și la care are rezultate. Datorită perseverenței, puterii de a continua, dar și datorită pasiunii.
Se pare că sunt 3 P: perseverență, putere, pasiune. Cei 3 P învingători.
PS: Câștigătorii competiției îi poți vedea aici.
Fotografiile sunt de aici.
Pacat ca l-ai pierdut pe Tudor, ce-am spus eu e simplu de sintetizat. 🙂
Da, este simplu de sintetizat si de povestit despre asta, dar este o problema reala.
Pacat ca nu am ajuns la ora la care trebuia, dar macar nu am pierdut toata prima parte. O sa il prind pe Tudor cu alta ocazie, prin Cluj probabil. 🙂