Nu ştiu câtă lume cunoaşte această trupă, dar cert este că în Cafeneaua L’Atelier a fost plin de oameni care au venit să îi asculte şi nu spun acest lucru doar pentru a-i flata pe membrii formaţiei, ci pentru că după câteva minute după ce s-a terminat concertul, câteva persoane au plecat. Acest lucru arată clar faptul că lumea a venit în cea mai mare parte pentru concertul de jazz, savurând un ceai, vin sau o bere bună.
Formaţia Junetrip este o formaţie care abordează stilul jazz, experimental, blues, dar şi alte stiluri. Această formaţie este formată din solista vocală Cristina Moraru, o tânără de 24 de ani şi Cristian Ciceu, care cântă la chitară şi la psalter.
Cei doi, pe la ora 21 îşi stabileau playlistul şi zâmbeau încrezători.
Într-o atmosferă caldă, primitoare, cu oameni feluriţi, dar cărora le place jazz-ul, se aşezau pe scaune cei doi muzicieni în jurul orei 21.35; o întârziere acceptabilă în comparaţie cu alte concerte, aceasta fiind probabil motivată de aşteptarea publicului, care a apărut în număr destul de mare.
Prima piesă, Psalter, a fost acompaniată de instrumentul cu acelaşi nume-psalter, un instrument cu corzi, foarte important în perioada medievală.
„Psalterul nu este greu de manevrat, mai ales dacă ştii să cânţi la chitară”, după cum mi-a mărturisit muzicianul.
Din păcate, doar o melodie a fost acompaniată cu acest inedit instument fabricat la Reghin.
Mie îmi pare rău că instrumentul nu a fost prezentat publicului şi că momentul a fost atât de scurt, iar multă lume(inclusiv eu) nu a reuşit să observe mai în detaliu acest instrument interesant.
În legătură cu membrii fericitului duet, prezenţa Cristinei Moraru este una inedită din punct de vedere muzical, dar şi vizual.
O poţi remarca uşor în mulţime datorită stilului ei caracteristic: îi place să se picteze pe faţă şi să îşi prindă în păr flori, frunze sau agrafe în formă de fluturi.În momentul în care începe să cânte, această „floare a jazz-ului românesc”, ca să o numesc aşa, parcă se transpune în muzică, simte ceea ce cântă, gesticulează şi daca o urmăreşti cu atenţie, reuşeşti să intri în lumea ei, o lume parcă plină de flori, fluturaşi, zâmbete şi multă visare.
Chitaristul este unul foarte bun, m-a surprins în mod plăcut, se vede că are câţiva ani buni de cântat şi stăpâneşte sound-ul de jazz. Aceasta pare combinaţia perfectă: o voce plină de surprize, pe acordurile unei chitări-o combinaţie “uşoară”, dar cu greutate muzicală.
Publicul a fost diversificat: de la studenţi până la oameni mai în vârstă, fiecare simţind altfel muzica.
Nu pot să nu îl observ pe tânărul cu aer de scriitor care stă la geam şi îi priveşte visător timp de câteva minute pe cei doi muzicieni.
Astfel, unii oameni au reuşit să intre în atmosfera jazzy,părând uşor melancolici, în timp ce alţii îşi continuau discuţiile pe fundalul melodiilor interpretate, cum ar fi: Pocket Sun, Kung Fu, Mixolydian Blue, Hold on, June, Dragon Phone, Wonderland, Lolita FM, Chaos and Caffeine, I don’t mind, dar şi două melodii standard de jazz: Angel eyes(Ella Fitzgerald) şi Strange Fruit(Billy Holiday).
Din cauza sonorizării, le puteai auzi foarte bine pe persoanele care îşi continuau discuţiile, dar acesta nu a fost un impediment în ascultarea repertoriului celor doi.
Eu sper ca data viitoare cei doi muzicieni de la Junetrip să stabilească o mai bună comunicare cu publicul.Acesta a fost un punct mai puţin bun al recitalului, din punctul meu de vedere.
Dar cred că oricine a putut observa mica obsesie a Cristinei pentru interjecţia “miau”, dar şi emoţia şi privirea sinceră în momentul în care publicul aplauda.
O mică confuzie s-a făcut în momentul în care Cristina a anunţat numele unei piese, iar chitaristul, Cristian, a început o altă piesă, momentul fiind urmat de un “oops” simpatic. Dar sunt sigură că puţină lume a sesizat acest moment nesemnificativ pe lângă calitatea melodiilor interpretate timp de mai bine de o oră.
În concluzie, o seară de joi frumoasă, alături de doi muzicieni talentaţi, cu sălile pline şi câteva persoane care au stat în picioare, şuşotind „Ce voce faină are!”
