Skip to content

Cum mi-am rupt cotul? 1 an de la fractura olecran și ce am învățat

Astăzi s-a împlinit un an de când am avut un accident cu bicicleta și am avut prima mea fractură. De cot. Fractura de olecran.

Am realizat de curând că nu am prea scris despre asta, nu am făcut postări, story-uri și nu știu exact de ce. Mi-am pus etapa asta pe plan personal, gândurile, sentimentele, fricile, ambiția și voința.

Dar mi-am dat seama că s-ar putea să ajute pe cineva experiența mea. 🙂

Atenție/Disclaimer: Articol luuung

Un intro mai lung. Covid și vacanța pierdută + banii

Fac un intro mai lung, ca să înțelegi cum a fost perioada aceea și să îmi reamintesc eu cum a fost, acum că a trecut. 😀

În august 2021 am avut pentru prima dată Covid-19, după Electric Castle, ediția care a durat 384201 de zile, adică 10 zile. În ziua a 7-a, după multe concerte și umblat peste tot, am simțit că am Covid. După 2 teste rapide la clinica Medlife, s-a confirmat.

Problema mea nu era că am Covid, ci că în 3 zile trebuia să plecăm în concediu în Creta. Așa că am pierdut concediul și banii dați pe vacanță din cauză că nu am avut asigurare storno, aceasta fiind prima noastră vacanță luată prin agenție.

Bonus: De curând am aflat că acolo era locul plănuit pentru logodna noastră. 💍

Morala: Fiți atenți la contract și la asigurarea storno.

Cum mi-am rupt cotul?

Mai știi perioada în care trebuia să stai în izolare 14 zile? După 14 zile de izolare și oboseala care persistă, am realizat că trece vara și că mai sunt multe de făcut.

Hai să mergem la munte, să ne dăm cu bicicleta, să stăm în natură!

La aproximativ o oră distanță de Cluj-Napoca este un locul ideal pentru o escapadă din oraș în mijlocul naturii: Buscat Ski Resort.

În 11 septembrie am mers la o cabană din stațiunea Muntele Băișorii și de acolo am urcat pe bicicletă până la pârtia Buscat împreună cu Tony și alți prieteni. Am fost 4 persoane, 3 cu biciclete clasice și o persoană cu bicicleta electrică.

A fost o urcare continuă pe șosea, dar am reușit să ajungem unde ne-am propus. Eram foarte fericită că am pedalat bine, în rând cu ceilalți și că am ajuns sus. Senzația aceea de satisfacție după un drum intens. 😛

*

Aer curat, natură, brazi, peisajul perfect. Și ultimul zâmbet din ziua aceea.

La întoarcerea spre cabană, eram așa fericită, mă gândeam doar la grătare și la cum ne vom relaxa cu o bere rece. Dar am căzut.

Aveam viteză, mâna pe frâne și am intrat pe o porțiune de pietriș de la marginea drumului. De atunci nu mai știu foarte multe, doar frânturi de amintiri.

Când a venit Tony cu mașina după mine, eu eram pe jos, amețită și cu 3 câini care îmi tot dădeau târcoale. Destul de dramatic, acum când mă gândesc. 😀 🐕

Fractura de olecran

Când am ajuns la spital, mi-au spus să mă prezint la operație după 2 zile. Aveam fractura de olecran stâng.

Așa arăta radiografia, ca să înțelegi mai bine:

fractura olecran cot

fractura olecran

Am fost operată cu anestezie locală la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie II din Cluj-Napoca de către dr. Dragoș Apostu, medic specialist Ortopedie și Traumatologie.

Am fost foarte speriată, nu are rost să scriu aici mai multe detalii.

Intervenția chirurgicală: Reducere deschisă și osteosinteză cu fixare de tip hobanaj.

Am fost internată 2 zile și a fost destul de ok experiența, per total, iar dr. Dragoș Apostu a fost extraordinar. Un medic cu suflet, care mi-a explicat tot, a fost atent și uman, foarte pasionat de domeniul lui.

Radiografia post-operatorie:

fractura olecran

Un fel de: „ce nu rezolvăm noi cu o sârmă?” 😀

Kinetoterapie de 3 ori pe săptămână

Am stat cu mâna în atelă 14 zile. Tony cu bunica îmi făceau o dată la 2 zile toaletă locală cu Betadină și pansamente sterile. Tony a fost foarte atent și îi mulțumesc mereu că a fost atât de răbdator și m-a ajutat enorm cu tot, având doar o mână funcțională. ❤️

După 14 zile, un prieten chirurg mi-a scos firele, apoi am început kinetoterapia pentru redobândirea mobilității articulare.

A fost destul de șocant pentru mine să văd că în 2 săptămâni de imobilizare, nu mai aveam deloc mușchi. Șocul mai mare a fost la kineto când mi-a dat o minge de burete să o strâng în mână și nu puteam, era un efort mare.

Dar treptat, în ședințe de 1.5 ore, cu exerciții dedicate am început să avansez și să refac musculatura.

Încă fac kinetoterapie, pentru că mai am de recuperat puțin astfel încât să întind mâna la maxim, să ating 180 grade.

Am refăcut musculatura și forța, însă nu credeam că va fi atât de anevoios acest drum și dureros.

Timp de aproape un an am mers la kineto de 3 ori pe săptămână, cu mici excepții.

Acolo am întâlnit foarte mulți oameni, fiecare cu diverse probleme. 90% din cei pe care îi văd la sala de kineto sunt tineri, mai ales cu afecțiuni de spate cauzate de munca de birou. 

Asta m-a făcut să încep să merg și la sală de forță de 2 luni aproape, pe lângă kineto și să încerc să îmi schimb stilul de viață. Vreau să devină sportul o normalitate în viața mea, să nu mai fie lăsat pe locurile 3, 4, 5. Mișcarea este foarte importantă. 🏃

Nu vreau să fiu o femeie la vârsta a doua care abia urcă 2 etaje când merge la prieteni. 

Îmi pare rău că nu am documentat mai mult procesul, însă doar de asta nu aveam chef când mergeam la mobilizarea mâinii.

Progresul meu în 4 poze pe care le-am găsit prin telefon

*

Recomandări kinetoterapie, doar la care am fost eu:

Recomandare medic ortoped

  • Dr. Dragoș Apostu, medic specialist Ortopedie și Traumatologie.

A doua operație – scoaterea fiarelor broșelor

După 6 luni de la prima operație și kineto intens, oasele s-au fixat bine și a fost momentul să merg la a doua operație în care mi-au scos broșele din poza de mai sus cu radiografia.

A doua operație a avut loc la Spitalul de Recuperare din Cluj, tot cu dl. dr. Apostu Dragoș.

Condițiile din spital au fost mult mai bune decât la Ortopedie, aveam baie în cameră. Mă simțeam ca într-o vacanță unde doar stau în pat și citesc. 📚

Nu mi-a mai fost frică deloc de operație, a fost foarte ușoară. De data asta am adormit și a fost perfect, doar m-am trezit în salon și eram gata. Operația a fost cu anestezie locală, iar la final aveam doar un bandaj mic pe cot.

Ce am învățat din experiența asta?

  1. Când am o problemă medicală, să apelez la doctori cât mai repede
  2. Corpul omenesc este extraordinar
  3. Sportul și mișcarea sunt vitale pentru a avea mușchi puternici
  4. Cât de important este un membru/un organ – realizezi doar când nu îl mai ai funcțional
  5. Sunt mai puternică decât credeam – nu am conștientizat asta până când nu mi-a zis cineva
  6. Casca salvează vieți
  7. Kinetoterapia poate face minuni
  8. Muncește, trage de tine și o să vezi rezultatele
  9. Ce este un olecran 😀

În sfârșit pot să spun că sunt mândră de progresul făcut! Sunt mândră de mine că nu m-am lăsat, mai ales în urma durerilor de la kinetoterapie.

Acum trebuie să duc bicicleta la revizie și să mă dau pe ea după o pauză prea mare de 1 an. 😀

Este greu să ajungi de la 90°la 180°, de la 0 la 10, dar nu imposibil. Nu te lăsa!

Ai întrebări despre experiența mea? Lasă-mi un comentariu mai jos sau în privat, mail Facebook sau Instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.