„Introducție”
Luni, la ora 17.30 intram in Cinema Victoria din Cluj pentru a urmări documentarul care a “pășit” și pe covorul roșu de la Cannes.
Cine nu a auzit de Nicolae Ceaușescu, cel care a “domnit” in Republica Socialistă România timp de 24 de ani?
După două decenii de la revoluția din 1989, regizorul Andrei Ujică vine cu o producție inedită, un documentar de trei ore, prin care dorește să il portretizeze pe tovaraș.
Acest documentar este realizat exculsiv din materiale in care a fost surprins Nicolae Ceaușescu, materiale care nu au mai fost difuzate și au fost preluate de la Televiziunea Română si de la Arhiva Națională de Filme, apoi editate. Filmarile color alternează cu cele alb-negru, de asemenea filmările cu sunet alternează cu cele fără sunet, fiind creată o simetrie intre ele.
Abia am așteptat să văd această producție, și întradevăr a meritat așteptarea deoarece este un documentar care te ține pe scaun, iar timp de trei ore nu am simțit nevoia de pauză, (deși era să ațipesc, din cauza oboselii desigur, nu era producția de vină).
Din punctul meu de vedere, faptul că nu există comentarii, explicații sau date concrete oferite de regizor, face ca documentarul să fie interesant, deși prima impresie e ca nu a fost complet și te lasă puțin in ceață.
Documentarul este realizat din materiale video din perioada 1965-1989, în care este filmat Nicolae Ceaușescu în diferite ipostaze. Materialele sunt ordonate cronologic și, nefiind insoțite de explicații, îți solicită gândirea și te face să te intrebi :”Oare ăsta e momentul când Ceausescu a…?”
Ceea ce mi s-a părut special la documentarul lui Andrei Ujică, este faptul ca portretizarea lui Nicolae Ceaușescu nu este făcută doar din punct de vedere politic, ci și social, pe omul de zi cu zi.
Astfel, apar numeroase cadre în care îl putem vedea pe Ceaușescu-omul.
Jocul de volei ”dictatorial”
Chiar și în viața personală, Ceaușescu își impune poziția de lider, în mod indirect, la un meci de volei cu prietenii.
Poziția tovarășului e în fața fileului, poziție fruntașă, unde, de obicei, stau cei mai buni dintre jucători, deși el abia reușește să lovească mingea. Acest lucru sugerează faptul că personalitatea sa puternică, de conducator înnăscut, se manifestă si in timpul liber, unde cei apropiati lui il lasă să ocupe acel loc în teren deși nu se pricepe, are mișcări stângace și nu reușește să treacă mingea pe partea cealaltă a fileului.
În aceste momente vedem un om degajat, care se simte bine și face ce poate pentru a fi in rând cu lumea deoarece nu pare a fi pasionat de volei, cum era de pildă, pasionat de vânătoare.
Cuplul fericit se bălăcește
Într-o filmare îi vedem pe cei doi soți pe un iaht, simțindu-se bine la soare, privind increzători spre viitor prin ochelarii de soare imenși ai Elenei. În această filmare il vedem Ceaușescu cum intră în apă, inoată, se răcorește. Apoi, Elena, puțin fricoasă la început, intră și ea in apă și inoată intr-un mod amuzant.
Acest moment este foarte interesant, deoarece cuplul, de obicei, părea preocupat doar de politică, de ascensiunea la puterea statului.
Dar acum ne dăm seama că exista și viața personală, timpul liber care sa fie umplut cu activități plăcute.Realizăm ca ei se simt bine, mai ales in momentul când cei doi se stropesc cu apă, intr-un moment jucăuș, demonstrând că sunt oameni ca toți oamenii, care au nevoie de micile plăceri ale vieții, ei jucau si table,șah, in ce masura stiau sa joace…doar ei stiu.
Asiaticele cântă oltenește
Un alt moment în care observăm o reacție sinceră, umană, este atunci când o asiatică alături de orchestră interpretează o melodie oltenească, iar Nicolae Ceaușescu rămâne cu gura căscată(la propriu) și spune sincer emoționat: “A fost foarte frumos”.
Oops, am uitat: La multi ani Elena!
Dar să nu uitam de omul politic. De ziua soției sale, trebuia să o felicite în public pentru aniversare, dar el incepe un discurs politic in care critică poeții. El susține că aceștia trebuie să scrie poezii revoluționare, despre regimul politic, deoarece si femeilor le-ar place să audă astfel de poezii.
In aceste momente, Elena are o figura plictisită.
Eu consider că inexistenta intervențiilor regizorale (de tip comentarii) la adresa materialelor, este un lucru benefic pentru public, din prisma faptului că fiecare iși poate construi singur opinia despre tovaraș, adică nu ne sunt implementate diverse idei care să contribuie la formarea opiniei personale.
Acesta este un lucru foarte bun, deoarece unele documentare susțin că ne deschid ochii asupra unor chestiuni, dar de fapt ne îndoctrinează cu părerile lor. Documentarul lui Andrei Ujică ne lasă să ne formam fiecare propria părere.
Dar desigur, fiecare persoană are opinia sa.
Un alt lucru pe care l-am remarcat este procesul degradării morale și fizice a lui Nicolae Ceausescu in decursul perioadei 1965-1989.
Fiind o autobiografie, il vedem pe Ceaușescu de la inceputul său până la sfarșit, vedem schimbarea lui dintr-un om vesel și încrezător în ideile sale propagandistice, într-un om ursuz, nervos care spune :”Nu răspund decât in fața Marii Adunări Naționale!”
Așa se termină documentarul, cu celebra replică de la procesul lui și al Elenei Ceaușescu.
Atunci când ești in cinema și realizezi că s-a terminat documentarul, ești parcă lăsat în ceață și îți dorești să continue, dar probabil că este cel mai bun final, un final deschis interpretărilor.
Audienta a fost diversa, de la oameni tineri, care doreau să afle mai multe despre Ceausescu, până la oameni in vârstă care au venit pentru a-si aduce aminte sau a afla lucruri noi descoperite in arhivele “ingropate”, dar dezgropate de Andrei Ujică.
Într-un interviu, regizorul Andrei Ujică spunea că documentarul e prea lung, dar că trei ore e un timp rezonabil dacă il umpli cu ceva constructiv, de la care sa inveti ceva util despre această perioadă importantă a istoriei, “epoca de aur” si de liderul ei, Nicolae Ceausescu.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tBkVSihlT5Q]
