Luni seara, aproximativ 3000 de persoane au fost la spectacolul live al celor de la Red Army Choir în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Printre ei m-am aflat și eu, dar mai ales printre cei care au aplaudat și au apreciat, nu printre cei care au „huiduit”.
Nu ați început să vă săturați de recenziile și textele care încep așa?
- „Vezi aici cât au avut întârziere artiștii.”
- „Probleme GRAVE la…”
- „Concertul era programat să înceapă la 8, dar a avut întârziere de…”
- „Incredibil. La cât era anunțată începerea, dar la cât a început de fapt” ?
Sincer vă spun…eu da.
Să vă spun și de ce:
Deoarece, din start, spectacolul, concertul sau orice eveniment la care participi este lăsat pe locul 2, iar pe locul 1 apare critica, nemulţumirile şi tot ce nu a fost bun în aceea seară, iar accentul nu mai cade pe actul artistic.
De ce să nu punctăm părţile bune prima oară, apoi să precizăm și aspectele mai puțin bune? Acestea apar aproape de fiecare dată, dar interesul nu ar trebui să fie axat doar pe ce nu a fost bine, iar apoi, într-o frază scurtă și simplă de genul acesta să închei „dar până la urmă problemele s-au remediat și concertul a fost aplaudat de public.”
Întârzierea (ne)anunțată, (ne)justificată și fără scuze ne deranjează
Despre spectacolul Red Army Choir până acum am citit texte negative în care s-a pus accentul pe faptul că s-a început la ora 21, nu la 22.
Desigur că întârzierea fără ca cineva din organizare să iasă și să explice ce se întâmplă, a fost o problemă. Normal că nu este în regulă să anunți o oră, apoi să ții oamenii afară, fără să permiţi accesul, fără să justifici așteptarea și fără scuze rostite tare în microfon. Unele persoane au aşteptat mai mult de o oră afară, dar norocul este că nu a plouat şi că nu a fost frig, altfel…
Am ajuns la Sala Polivalentă pe la 19.40. Am aşteptat fix o oră, timp în care am povestit, m-am plimbat printre oameni și am încercat (se pare că eu am reușit) să nu mă enervez deoarece mă gândeam că este o problemă dacă se întârzie atâta și probabil că cineva (în spatele ușilor închise) încearcă să rezolve și va remedia.
Pe unde am stat eu, nimeni nu huiduia, oamenii povesteau și păreau nerăbdători să vadă spectacolul. Cu siguranță nu erau încântați de situație, dar dacă huidui și te agiți, tot nu se vor deschide ușile și nu va începe spectacolul.
Motivul întârzierii: Trupa a fost oprită la graniță 2 ore, s-a decalat programul stabilit și au ajuns mai târziu în Cluj.
Dar de ce nu scriem și ce a fost frumos?
Red Army Choir a început concertul cu melodia Oda Bucuriei cântată în rusă, apoi a trecut prin arii de operă, melodii tradiționale rusești și internaționale: Nessun Dorma, Bella (Notre Dame de Paris), Hava Nagila, Kalinka, Katjusa, Sex Bomb (Tom Jones), Get Lucky (Daft Punk ft Pharrell Williams), Ave Maria și multe altele.
Spectacolul a fost dinamic și s-a pus accentul pe muzică, dans și pe spectacol. Din momentul în care au început să cânte, totul s-a desfășurat fără întârzieri. Fiecare artist urca pe scenă, cânta, saluta corul și publicul, apoi ieșea de pe scenă, dar doar după ce ne dădea fiori.
Radu Captari
Spectacolul muzical îmbinat cu pasaje de dans. Dansatorii au fost foarte buni: mișcări precise, sincron și zâmbetul pe buze.
Spectacolul a fost complex şi merită văzut live.
Ar fi necesar ca organizatorii să aibă în vedere:
- Accesul: Să deschidă mai multe căi de acces pentru a fluidiza accesul în sală
- Sonorizarea: Este foarte important ca publicul să audă ce se anunță la microfon. De data asta nu s-a înțeles nimic. Doar când s-a anunțat pauza.
- Să se permită accesul mai repede, chiar dacă nu se cântă încă, dar măcar oamenii să meargă la toaletă, să cumpere ceva de hidratare etc.
- Scaune incomode de plastic. Am înțeles că aceasta a fost o problemă pentru unele persoane.
- Lumina de la (minim) un reflector intra în ochi spectatorilor și vedeau cu dificultăți scena și artiștii.
Orice organizator poate să își pună câteva întrebări când organizează un eveniment:
- Eu aș plăti bilet pentru evenimentul acesta?
- Cum pot să fiu mai bun?
- Ce pot să ofer publicului pentru a aprecia calitatea evenimentului?
- Cum pot evita situațiile de urgență? Cum le-aș gestiona?
Câteva dintre filmările pe care le-am realizat:
Get Lucky – Daft Punk ft. Pharrell Williams (cover)
Sex Bomb – Tom Jones (cover)
Și preferata mea din spectacol, la care am filmat atât de aproape: Smoke on The Water – Deep Purple (cover)
Katyusha a fost melodia de final de spectacol
Atunci au venit pe scenă toți artiștii și spectatorii băteau din palme pe ritmul piesei. Din public se mai auzea câte un „Bravo!”.
Bravo artiștilor! Chiar dacă am auzit părerile unor persoane care nu sunt de aceeași părere, eu știu că am zâmbit mult, m-am mirat și m-am bucurat de fiecare moment din spectacol, fie că m-am pus pe scaun, am mers în fața scenei sau când am stat în tribună pe o scară pentru a-i admira din fiecare parte a sălii și pentru a-i fotografia.
O rimă în loc de concluzie
Rușii au venit și n-au distrus nimic!
Tu ai fost la Red Army Choir?
Pingback: 15 întrebări pentru organizatorii de evenimente mari