Nu ştiu la alţii cum este, dar azi este prima mea zi acasă dintr-un şir lung de trei luni.
Deşi nu vreau să percep că s-a terminat primul an de facultate, se pare că este chiar adevărat.
Ca dovadă am faptul că sunt la mine în cameră şi scriu la calculator, sunt singură acasă şi nu vreau să ma apuc de despachetat multele bagaje.
O altă dovadă credibilă este faptul că tata m-a chemat să beau o cafea făcută de el, în bucătărie.
Primul an de facultate a adus multe schimbări în viaţa mea. Prima schimbare este mutarea domiciliului din Sibiu în Cluj-Napoca.
Asta a adus cu sine colegi de apartament. Alături de ei am învăţat mai multe lucruri decât credeam.
Am văzut cum 4 persoane pot fi atât de diferite între ele, cum se distrează fiecare, ce stil au de a asimila lucruri noi (adica stilul de învăţare), am văzut cum fiecare persoană are un mod diferit de a se relaţiona, de a socializa cu persoanele străine de intimitatea apartamentului şi altele.
Stând cu ei am observat cum se poate schimba o prietenie de la un stadiu la altul, cum este să faci mâncare, clătite, curăţenie din necesitate, fără să ne cicălească părinţii să facem asta, ci pentru că trebuie ca să avem un minim de confort.
M-am acomodat extrem de rapid cu viaţa la Cluj, deoarece este un oraş în care nu prea ai cum să te plictiseşti în timpul anului (despre timpul verii nu pot vorbi incă).
Îmi place să locuiesc cu prieteni, să nu depind de nimeni şi nimeni să nu depindă de mine, îmi place să fiu independentă, să fac ceea ce vreau, cum vreau.
Ador să merg la concerte, la conferinţe, la lansări, la vizionări de filme, trailere, să merg la o bere, două trei cu prietenii şi să stăm la poveşti.
Un mic bilanţ:
- Am prieteni noi, începând cu colegii de apartament.
- La începutul anului ne-am jucat Rummy, cărţi, Monopoly, la pahare de bere.
- L-am văzut pe primarul Sorin Apostu mai mult decât mi-am văzut unii profesori.
- Am făcut practică la ziarul Ziua de Cluj.
- Nu am lipsit de la prea multe party-uri 😀
- Sunt membră a site-ului Flip-Flop, cărora le mulţumesc pentru încredere şi facilităţi.
- Am fost la concerte: Travka, Skullp, Altar, Our Ceasing Voice, Kokomo, Chilli Familli, Şuie Paparude, Fluturi pe Asfalt, Son Of Nothing, Psychofreud etc.
- Am făcut striptease într-un bar, alături de Mitză.
- Am câţiva de 10 la examene.
- Am băut multă bere gratis 😀 PS: Uneori e bine să fii fată.
- Am cunoscut si am vorbit cu multe persoane interesante si inteligente.
- Am fost voluntară la Zilele Clujului.
- I-am luat interviu lui Nicu Covaci, Florin Grigoraş (Riff), Vasile Cristea .
- Am fost la multe conferinţe.
- Am ascultat prea mult Lady Gaga.
- După multe partyuri de genul acesta, m-am obişnuit cu muzica dubstep, pe care după vreo 2 ore, o urăsc.
- Am făcut grătar în pădurea Baciu.
- Am disperat vecinii până au chemat poliţia.
- Am făcut prima mea ciorbă de fasole care avea gust de ciorbă de fasole, dar şi alte mâncăruri.
- La noi în apartament au dormit 22 de persoane.
- Am dormit de multe ori în alte locuri.
- Am locuit lângă depou, lângă râul Nadăş.
- Am fost o dată în Obsession.
- Am învăţat că Nu este o ştire dacă un câine a muşcat un om, ci este o ştire dacă un om a muşcat un câine.
- Am învăţat că există Legea mortului pe kilometru.
- Am dat meditaţii la chitară (dintre care, mulţi bani s-au dus pe bere şi îngheţată).
- Am mers în Tara, cu profii la bere.
- Am mers în vizită la văru’ Groparu.
- Am invatat ca zona de dupa gară incă este in Cluj-respectiv Dâmbul Rotund.
- Am blog.
- Multe cafele cu ţuică am baut.
- Am mancat pizza gratis la facultate. 🙂
- Am fost la muulte seri de karaoke (merci Rucs ca mi-ai amintit, toti stiu asta :))
Desigur că lista poate continua, dar cam atât pe azi. O să mai completez lista când imi mai amintesc sau când imi mai aduce lumea aminte de anumite lucruri. 😀
Ai fost la mult prea multe seri de karaoke =))
Gata. Am adaugat.
The list goes on!
Si mie o sa imi ia mult sa despcahetez…azi cu greu m-am apucat.
Nu vin maine la strand. Have fun.
mie mi-a luat o saptamana sa despachetez si sa-mi fac curat in camera :)) ne vedem la strand 😛
Îţi dai seama ce tare? Eşti verişoara lui Groparu’! :]]
Dap 😀 Nebunie!