Alexandru Marin, artistul stradal care l-a desenat pe Emil Constantinescu

Articol publicat in ziarul sibian Tribuna.

După o plimbare în centru pe căldura dogoritoare de iulie, vizavi de fântâna arteziană de pe pietonalul Nicolae Bălcescu, peste drum de Telefoane, privirea îți este atrasă de câteva portrete și caricaturi realizate în creion, atârnate de un suport de lemn.                                    

Curiozitatea te-ar putea face să te îndrepţi într-acolo, pentru a le admira mai îndeaproape. În spatele lor, undeva mai la umbră, se află un bărbat la vreo 50 de ani, cu părul grizonat prins în coadă, cu ochelarii la ochi, îmbrăcat într-o cămaşă cu dungi şi cu pixul in buzunarul vestei. Te întâmpină cu un zâmbet.

El este Alexandru Marin şi în zece minute îţi poate transpune chipul pe hârtie, sub formă de portret, sau, pentru cei mai curajoşi, în caricatură. Artistul şi-a instalat pe pietonal recuzita: un suport de lemn pe care sunt atașateun portret cu un copil, cu femei sau bărbați, un autoportret și caricaturi, două scăunele și, alături, o cutie cu creioane cu toate cele necesare. Pe lângă portrete şi caricaturi, Alexandru Marin, originar din Râmnicu Vâlcea, este şi pictor, iar lucrările sale prind viaţă nu doar la Sibiu, ci şi în oraşul natal, în Călimăneşti, Olăneşti, Căciulata, iar uneori la Sighişoara.

Absolvent al Şcolii de Artă din Râmnicu Vâlcea, secţia Pictură şi al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate din Râmnicu Vâlcea, pictorul poate spune că are mai mult de un deceniu de când pasiunea lui s-a “mutat” pe străzile oraşelor. Asta îi place să facă, îi aduce satisfacţie sufletească, deşi nu este totul roz în artă, pentru că “În toată lumea, arta stradală este lăsată liberă, numai în România nu.”, după cum spune.

Românii, turiştii şi arta

Luna august este considerată de pictor a fi cea mai bună pentru artiştii stradali. Pentru că, pe timp de vară, în Sibiu sunt manifestări culturale şi festivaluri care atrag mulţi turişti. Aceştia, din păcate, nu sunt amatori ai artei portretelor stradale, Alexandru Marin spunând că majoritatea celor care doresc o amintire inedită, cum este un portret în creion, sunt români. Străinii vin, se uită şi merg mai departe.

El explică faptul că portretele au prioritate și presupune că oamenilor le este teamă să îşi vadă chipurile caricaturizate. De aceea aleg portretul. Pentru el ca artist, o caricatură este, însă, „mult mai provocatoare şi interesantă”.

Chipul portretistului nu este ignorat de cei pe care i-a desenat. După atâţia ani de artă stradală, multe persoane îl abordează, îi mulţumesc şi încearcă să îi amintească de un anumit portret, dar el nu mai reține numele tuturor, ci îi “rămâne undeva în cap fizionomia lor.”

Râzând, artistul vâlcean spune că pentru el este important ca doritorii: “să vrea, să aibă banii necesari şi mentalitatea”.

Dintre toţi clienţii, l-a ţinut totuşi minte pe unul: fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu. În urmă cu câțiva ani, portetistul spune că l-a zărit pe fostul şef al statului, l-a invitat să ia loc pe scăunelul său, iar acesta a acceptat. Ca răsplată, Emil Constantinescu i-a dăruit o carte.

Deşi Alexandru Marin le dedică o parte importantă din timp portretelor şi caricaturilor, viaţa sa nu se desfăşoară strict în această direcţie. Dar mai bine să-l lăsăm pe el să ne povestească.

Ce faceţi când nu pictaţi?

Alexandru Marin: Îmi place să ascult muzică populară la radio. La televizor imi place să ma uit doar la sport, toate sporturile îmi plac.

Îmi plac animalele la nebunie şi am o căţeluşă neagră.

Evenimentele neplăcute fac parte din viaţa oricărui om. Vă amintiţi vreunul?

Alexandru Marin: O persoană s-a plâns odată că portretul “parcă nu prea seamană”. Atunci l-am rupt în faţa lui şi i-am spus la revedere. Trebuie ca oamenii să aibă ochi să vadă, să îl înţeleagă şi pe artist.

Revenind la artă. Aţi primit vreodată o comandă mai spectaculoasă, care să vă pună la încercare?

Alexandru Marin: Da. Am primit odată o comandă interesantă. O fată şi un băiat au vrut să fac un portret cu jumătate din faţa fiecăruia, care să se lipească. Bine că băiatul nu avea barbă sau mustaţă, aşa că arăta bine portretul! (râde)

România, din fericire, are foarte mulţi artişti valoroşi. Opera cărui artist o apreciaţi?

Alexandru Marin: Nicolae Grigorescu, Nicoale Tonitza şi mulţi alţii. Dacă te uiţi pe internet, sunt foarte mulţi artişti buni, însă doar cei cunoscuţi vând.

Am fost la o expoziţie în Bucureşti şi am admirat câteva picturi originale realizate de Nicolae Grigorescu. M-am oprit la una care era extraordinară: simţeam atâta emoţie, aş fi luat-o în braţe…

Expoziţii proprii?

Alexandru Marin: Am avut…toate sunt mai mult pentru prietenii mei, că nu vine altcineva.

Ce faceţi cu toate picturile dumneavoastră? Le vindeţi?

Alexandru Marin: Nu se prea vând. Le mai dau cadou prietenilor… În casa mea am foarte multe tablouri, la fel şi casa fiicei mele este plină de tablouri realizate de mine.

Politica îşi găseşte locul în preocupările dumneavoastă?

Alexandru Marin: Nu. Partidele de la guvernare au lovit în toate categoriile sociale.

Este scumpă arta?

Alexandru Marin: Este scumpă, fiecare lucru costă, fiecare pensulă, pânza, tuburile…

Trebuie perseverenţă şi răbdare ca să fii bun pe piaţă.

Dacă aş avea bani, aş călători peste tot, prin toate muzeele. Aş face portrete chiar pe gratis, deoarece asta îmi place să fac.                                                                      

Câteva ore dintr-o zi călduroasă de iulie parcă trec mai repede la umbră, la o poveste cu Alexandru Marin, artistul care este deschis la vorbă şi te aşteaptă prietenos, cu entuziasm.

In jurul nostru zeci de oameni se plimbă agale. Savurează îngheţata, se apropie de lucrările expuse şi pleacă mai departe.

Astăzi a făcut două portrete. Povesteşte cu oamenii, se plimbă, mai stă la umbră şi aşteaptă perioade mai bune, cu clienţi care “să vrea, să aibă banii necesari şi mentalitatea” și care să își dorească o amintire frumoasă: chipul lor creionat cu talent pe o foaie de hârtie.

În zece minute rămâi cu o amintire. Pe viaţă.

Articolul mai poate fi gasit in varianta online a ziarului  Tribuna.