Articol publicat pe DailyShot.
East Roots este o formație care ne-a convins că merită să mergem la ei la concerte datorită energiei nebune și a sunetului diferit față de alte formații românești care imbina Drum& Bass, Reggae, Ska si Dancehall cu pasaje de sitar si nai.
Formația East Roots (Bucuresti) s-a infiintat in 2009 si membrii ai experienta in genuri muzicale foarte diferite, care variaza de la jazz si muzica clasica la dub si rock reusind sa creeze conceptul East Roots.
Băieții au acordat un interviu special pentru DailyShot după concertul din Flying Circus din 10 noiembrie.
Membrii:
Mistah B (Bogdan Filipeanu) / Vocal
Adelin Dragu (Angajatu’) / Drums, Percussion, Keyboards & Vocal
Cristi Scurtu (Copilu’) / Guitar
Papa L ( Laurentiu Iftene) / Bass & Sitar
Mihai Para (Kur Kan) / Drums
Mihai Stanescu (Boc)/ Keyboards
Sorin Nicolescu (Seee) /Trompeta & keyboards
Publicul a fost încântat de concertul vostru. Voi cum sunteți? 🙂
Mihai Stanescu: A fost un concert foarte bun și tocmai asta îți povesteam mai devreme. După fiecare concert de genul acesta există o stare ce se perpetuează in noi mult după concert, o euforie ce persistă și după ce se termină concertul, în backstage.
Păreți o formație foarte bine pusă la punct și inchegată. Așa este?
Mihai Stanescu: Nu suntem închegați. Suntem 7 oameni, 7 caractere diferite.
Suntem foarte diferiți și poate chiar asta duce la inchegare. Fiecare trage într-o extremă și suntem încăpățânați, astfel că la un moment dat se creează un echilibru și facem ce trebuie.
Ce genuri de muzică ascultați în timpul liber?
Mihai Stănescu: Eu mă încadrez pe stilul electro, minimal, mai chill.
Papa L ( Laurentiu Iftene): Eu mă consider etno-funk-rock-ragga-dub.
Mihai: Freestyle. (râd toți :))
În ultima vreme am ascultat mult dub. Am avut perioada de rock, de funk, de jazz, acum simt că ies din perioada dub și intru in perioada electro. Și îmi place foarte mult reggae.
Cristi Scurtu (Copilu’): Eu sunt cu muzica punk, cu combinația asta ragga-reggae, funk.
Adelin: Eu am crescut intr-o orchestră. In școala generală și in liceu am făcut muzică populară, am studiat naiul. Acum imi place foarte tare partea de hardore, rap, ska-ul care îți dă o energie, îmi place muzica energică, care transmite.
Este greu să îți spun acum ce îmi place pentru că este un mix în funcție de starea pe care o am.
Pot asculta hardcore sau pot asculta o vioară.
Sorin Nicolescu (Seee): Pornesc de la muzică clasică pentru că am cântat într-o orchestră, am făcut conservator de muzică clasică, după care m-am dezvoltat pe etno, jazz, blues, rock, punk.
Acum ska reggae, merg și pe chestii de muzică latino, sud-americană, muzică mariachi mai nou.
Spuneți-ne câteva lucruri despre începuturile formației
Papa L ( Laurentiu Iftene): Ideea a fost așa: prima oară m-am apucat cu Mihai, toboșarul și mai cântasem noi când eram mai mici, dar nu s-a finalizat nimic. Puteau să fie niște chestii interesante, dar nu ne-am găsit noi atunci, așa a fost.
Eu intre timp cântasem metal, hardcore trash, alte chestii. Apoi ne-am reapucat și căutam o voce reggae, ne gândeam că s-ar potrivi o voce cu un timbru ritmat și autentic față de ceea ce găsești în România și.
Am probat multe, multe voci și l-am găsit pe Bogdan.
Am muncit cu toții, să ne închegăm. La început el era mai mult MC, dar avea calitățile vocale și am lucrat: noi cu el și el cu noi.
Există o mișcare reggae în România?
Cristi Scurtu (Copilu’): Este și nu prea.
Au început să fie oameni care ascultă genul ăsta de muzică. Nu există o istorie, ceva concret. Sunt DJ, partyuri, concerte cu artiști de afară: Gentleman, Dub Incorporation, Alborosie, Dubioza Kolectiv.
Este bine că au început să apară, se mai deschide lumea la creier că e o chestie cu reggae. Lumea aude numai că nu știu care vara nu doarme și altele de genul.
Laurentiu: Știi ce m-a șocat și intristat pe mine? La ultima ediție Stufstock unde au cântat Dubioza Kolectiv și Dub Incorporation mă așteptam la 10.000 de oameni, dar normal că nu a fost așa. La un show de genul ăsta cu 2 formații foarte bune mi se pare o incultură și lipsă de vibe din partea publicului să fie acolo doar 1000 de oameni. Am văzut că la Voltaj de exemplu se strâng câteva mii de oameni…
Poți să ai noroc și să intri pe inima publicului sau nu.
Dacă ar fi să alegeți să cântați în deschidere la vreo formație, care ar fi aceea?
Manu Chao, dar și altele, evident.
Noi vă dorim succes și cu siguranță ne vom mai vedea și la alte concerte!
Să veniți!
Vizionați videoclipul lor Just for my people. O sa va placa formatia si o sa vreti sa ii vedeti live. Garantam! Boxele la maxim acum. 😀