Clientul nostru, stăpânul nostru?

Mă gândesc de multe ori la felul în care suntem tratați în multe locuri din România: la magazine, la bănci, în instituții publice, în baruri, chiar și pe stradă uneori.

Când am ajuns în Bruxelles, primul lucru ni s-a spus: Aveți grijă la genți, la bagaje, la tot. Aici se fură foarte mult.

Noi eram ușor speriați când auzeam oriunde mergeam lucrul ăsta. Și cei din Comisie și din Parlamentul European ne spuneau la fel.

Așa că tot  timpul am fost atentă la genți. De obicei aveam 2: cea personală și cea  cu camera foto. Aveam grijă foarte mare de ele.

Dar pe lângă asta și toți arabii pe care i-am văzut și alte lucruri care nu mi-au plăcut deloc, am observat multe lucruri bune.

Unul dintre ele este amabilitatea oamenilor. Nu sunt atât de stresați, știu că sunt la muncă și că trebuie să se poarte frumos și să îți ofere informațiile de care ai nevoie. Când eram la gară sau in tot felul de statii de metrou, pe oricine întrebai ceva îți răspundea frumos și voia să te ajute.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că în unele baruri se purtau cu tine după deviza: Clientul nostru, stăpânul nostru.

Am fost la un restaurant vietnamez în care lucrau turci și chinezi. Poate și vreun vietnamez.
Acolo am mâncat pentru prima oară creveți și nu îmi plac.

Înainte să ne aducă mâncarea ne-au servit cu niște chipsuri expandate  cu un sos dulce-picant, care erau bune. Asta înainte de mâncarea propriu zisă pe care au făcut-o acolo în capătul barului din fotografie. Efectiv îi vedeam și se simțea foarte puternic mirosul de mâncare.

După ce am mâncat mult, am băut câteva beri, oamenii ăia insistau să ne servească cu ceai verde sau de iasomie gratuit. Apoi ne-au mai adus și niște biscuiți cu ciocolată, foarte buni și ăia.

Toate astea gratis, de fidelizare, ca să zic așa 🙂

Pe străzile cu terase unii chelneri te abordau și incercau să te convingă să intri la ei in bar.

Unul ne-a convins într-o seară. Am intrat și când a  aflat că suntem români l-a chemat pe colegul său, Florin.

Așa am aflat că omul are o spălătorie și că are și al doilea loc de muncă acolo ca să se descurce cu banii. Spunea că în zona unde stă el lumea e rea.

S-a purtat impecabil cu noi. Avea smecheria aia de chelner și știa cum să te facă să comanzi încă o bere, poate și o pizza, niște scoici.

Ne-a servit cât de repede a putut. Nu a acceptat bacșișul.

Am mers și a doua zi acolo.

Am comandat pizza și bere. Înainte să ne aducă mâncarea ne-au adus pe masă gratuit franzelă tăiată felii și pachețele cu unt. Gratuit.

Când le-am văzut am regretat că mi-am comandat pizza pentru că îți potoleai foamea cu ele.

Ceea ce vreau să punctez e că pe unde am fost oamenii au știut cum să se poarte. Fac orice ca să le mai treci pragul a doua oară, te servesc bine, te respectă, vorbesc frumos și sunt prompți.

Oare la noi când vom vedea așa ceva? Într-o seară când am ieșit, o prietenă și-a comandat ceai.  Lângă ceai a primit un plic cu zahăr.

Ea a intrebat-o pe chelneriță dacă are miere pentru că nu consumă zahăr. Așa că a fost pusă pe nota de plată și suma de un leu pentru miere.

Cam așa funcționează la noi deocamdată. Funcționăm pe principiul mirării. WOW, mi-a zâmbit chelnerița și mi-a plăcut cum m-a servit. Mai rar așa ceva.

Dar desigur că sunt multe excepții și se poate scrie  destul pe acest subiect.

Dar până când?