Astăzi, 15 martie, este Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor.
Pentru această zi, comisariatele din toată țara realizează numeroase controale în hypermarketuri, supermarketuri, magazine de tot felul, saloane cosmetice etc.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Cluj a întreprins astăzi diverse
activități: conferință de presă, campanie de informare în mall-urile din Cluj, au stat de vorbă cu cetățenii, dar au și împărțit materiale informative cu privire la drepturile consumatorilor.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj-Napoca a demarat o anchetă în rândul saloanelor cosmetice şi a saloanelor de body piercing.
MIRCEA RADU, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Cluj- Napoca, informează că dintr-un număr de 33 de unităţi inspectate, 21 au avut neconformităţi care constau în: inexistenţa listei de tarife, neafişarea numelui firmei, informaţiile de pe etichetele produselor importate nu au traducere, neinscripţionarea datei expirării produselor, neincluderea în lista de preţuri a unor servicii prestate, dar şi lipsa trusei de prim ajutor şi a materialelor de dezinsecţie.
Astfel, au fost aplicate 21 de sancţiuni, dintre care 8 au fost amenzi în valoare de aproximativ 15.000 lei şi suspendarea activităţii până la rezolvarea problemelor, iar restul avertismente.
Mircea Radu atenţionează: “Rog consumatorii să aibă mare grijă.E vorba de sănătatea noastră, trebuie să fim atenţi.”