…atunci când eram mică și stăteam la geam noaptea să văd la lumina stâlpilor zăpada și abia așteptam să mă trezesc a doua zi și să ies afară.
Nu pot să ignor zăpada. Îmi place când e proaspătă. Îmi place când cade și când ies din casă, e răcoare afară, dar totuși mai cald decât de obicei.
Mereu când văd zăpada mă simt copil și încep să aleg prin zăpadă, să dau cu picioarele în ea, să râd cu gura până la urechi.
Nu pot atunci când e zăpada proaspăt căzută să nu mă plimb, să nu îmi amintesc atâtea lucruri.
Cum să uit minunatele momente în care mă jucam cu prietenii de la bloc și făceam cazemate și ne luptam, făcând două tabere?
Cum să uit senzația unui bulgăre în față, în ureche sau băgat pe sub bluză?
Momentul în care m-am dus seara cu fratele meu la săniuș, iar când m-am întors aveam vărsat de vânt iar este o amintire de neuitat.
Dar când ajungi în gimnaziu situația cu zăpada deja se schimbă pentru fete. Deja se consideră mai mari, vor să crească mai repede și nu vor să se mai joace cu zăpada așa cum o făceau până atunci. Așa că băieții care vor să se joace cu ele, le iau pe sus și le aruncă forțat în zăpadă, dau cu picioarele și uneori nu mai este așa de disctractiv.
Apoi la liceu, treaba este și mai diferită. Esti domnișoară în toată regulă, ești matură, stai jumătate de oră să iți alegi hainele cu care te îmbraci, altă jumătate să te fardezi și să te aranjezi. În această situație, când vezi zăpada deja ești nervoasă, agitată că o să ți se murdărească cizmele, pantalonii, că o să ți se „strice” părul, că îți intră fulgi de nea în ochi și strică machiajul.
Astfel, farmecul zăpezii s-a cam dus…
Dar de ce să lăsăm aspectele astea să distrugă ceva atât de frumos? Emoțiile primei ninsori din iarnă nu trebuie să fie înlocuite de un simplu machiaj. De ce să fiu considerată imatură că sar în zăpadă?
De ce să nu mă bucur? De ce să nu ies afară și să mă joc ca un copil timp de câteva minute? Cred că asta ar fi mai relaxant decât multe alte lucruri.
Hiupiiii…. și la Iași a nins în seara asta 🙂