Articol publicat pe site-ul FlipFlop.
Metal Support ne-a invitat vineri în Irish & Music Pub la lansarea de la Cluj a celui de-al şaselea album de studio al formației Trooper, intitulat Voodoo.
În deschidere, am avut ocazia de a face cunoștință cu trupa Addiction, o trupă tânără, cu mare potenţial, fondată în 2008 la Brăila. Cei cinci băieți care formează trupa (Andrei Vasii, Silviu Paraschiv, Alex Musat,Bogdan Iftode, Răzvan Popa), au vârste începând de la 16 până la 20 de ani și deja au câștigat câteva premii importante. Genul pe care îl abordează este hard & heavy cu influențe progressive. În urma prestației lor, nu mă voi abține de la a spune că, fără doar și poate, ei fac parte din următoarea generaţie rock a României, iar asta deoarece băieții chiar au potențial, mai ales din punct de vedere al instrumentalului, care sună foarte bine.
În ceea ce privește playlist-ul de vineri, aceștia au cântat mai multe cover-uri ale unor piese foarte cunoscute, precum You give love a bad name, It’s my life de la Bon Jovi, Enter Sandman de la Metallica și Another Brick In The Wall de la Pink Floyd, dar și câteva compoziții proprii, cântate în limba română: O singură viață, Antisocial, Spune-mi tu.
Formată în decembrie 2008, trupa Addiction a avut până acum peste 55 de concerte în țară, au deschis concertele unor trupe precum Iris, Proconsul, Cargo, Vita De Vie, EMIL, Taxi, Alternosfera, trupa Veche și sunt câștigătorii a mai multe premii. Mi-a plăcut la ei faptul că se vede că lucrează mult și au știut să facă atmosferă, chiar au destins publicul, de altfel destul de numeros, cu melodiile alese. Desigur, însă, că mai au mult de lucrat, iar solistul, care reprezintă o parte foarte importantă din formație, mai are multe de învățat, tehnic vorbind. Totodată, are un atu important: este sociabil pe scenă și interacționeză cu publicul și cu ceilalți membri ai formației. Așadar, băieții merită atenție de acum încolo. Le urez succes și să nu renunțe la „addiction”-ul lor pentru muzică!
Să trecem acum mai departe, la cei pentru care s-a umplut sala de concerte a pub-ului: Trooper. Aceștia au început recitalul în forță, cu o melodie de pe noul album, care dă de altfel și numele acestuia –Voodoo.
Ca informații demne de precizat, vă amintesc că formația a fost înființată în anul 1995 și că de atunci încoace, au primit numeroase distincții, cum ar fi: „Cea mai bună trupă tânără” (2001), Aurelian Dincă – Locul I la categoria „Chitaristul anului”, „Trooper I” – cel mai bun disc al anului, Ionuț Rădulescu – „Basistul anului”, Trooper – „Grupul anului” și Alin Dinca – Locul II la categoria „Cel mai bun solist vocal”, imediat sub Cristi Minculescu. Așadar, știind lucrurile acestea și că majoritatea premiilor au fost primite în urma votului publicului, ne dăm cu ușurință seama că formația are foarte mulți fani, cel puțin la nivel național. Asta ne-a demonstrat aseară și publicul care a ales să vină la concert să asculte noile melodii, dar și pe cele mai vechi și cunoscute. Trooper ne-au purtat prin toată discografia lor, cântând melodii precum: Amintiri, Tari ca munții, Încă un strigăt, Dorința, Solii turci, Nimic nu mai contează, Nu trebuie să vrei și melodii de pe noul album.
În ceea ce privește acest nou material discografic, pot spune că îmi pare energic și puternic, iar temele abordate prin versuri se încadrează în stilul deja cunoscut al trupei. Vocea solistului Alin Dincă este parcă mai puternică decât de obicei și pusă în valoare într-un mod diferit, atingând de această dată note foarte înalte.
Toți membrii formației au dat tot ce-au avut mai bun pe scenă, iar Coiotul (Alin Dincă) tot amintea de problema timpului, referindu-se la faptul că au o oră exactă la care trebuie să finalizeze concertul. Așa că a stabilit: „Preferăm să cântăm mai mult și să vorbim mai puțin”. Zis și făcut. Au cântat. Au cântat în stilul lor propriu. Au cântat despre timp, dragoste, despre trecut, amintiri, despre dorințe, despre viață cu toate ale ei. O viață rock.
Fanii s-au simțit foarte bine, au cântat, au aplaudat și au mai vrut. Așa că bis-ul a fost onorat cu încă două melodii. La începutul concertului, Coiotul a propus fanilor să cânte cu ei pe scenă o melodie aleasă de persoana respectivă care se va încumeta. Din păcate, însă, nimeni nu a îndrăznit să urce pe scenă și să arate că e mare fan Trooper.
Toți cei prezenți vineri în Irish & Music Pub au avut parte de o seară rock, dedicată headbanging-ului, urletelor și muzicii bune. Concertul s-a terminat cu mulțumirile lui Coiotu’ adresate fanilor și cu urarea:
Să aveți o viață frumoasă prieteni! , ceea ce vă doresc și eu vouă. Rock on!
Fotografii de la concert puteti vedea aici.