Sănătate.
Un cuvânt cheie pentru toți locuitorii acestei planete.
Alte cuvinte cheie pe care noi le cunoaștem în legătură cu subiectul: așteptare, servicii proaste, mizerie, urât, scârbos, jegos, scump, degeaba, mori.
Se întreabă medicii și noi înșine ne mai intrebăm de ce merge lumea așa de rar la medic, de ce așteptăm până în momentul în care nu mai putem suporta durerea.
Răspunsul îl poți afla foarte simplu: îți petreci câteva ore prin spitalele românești.
Trebuie să urmezi câțiva pași simpli (cum am făcut eu) care o să îți mânânce câțiva nervi :
- Suni la medicul de familie.
- Răspunde asistenta și îți face o programare la ora 15.
- Ajungi în fața cabinetului la 14.50.
- Reușești să întri aproape la ora 16, după o oră de la ora programării și îți scrie 2 trimiteri.
- A doua zi te duci la radiografii la o policlinică privată
Polisano.Ajungi la ora 12.15 și stai acolo frumos la ușă 3 ore jumătate.
Se mai miră de ce este lumea nervoasă? Aștepti trei ore jumătate, stai în fund pe scări.
„Camera de așteptare” este de fapt un mic hol în care sunt 2 scaune și trei uși care se deschid o dată la 2,3 minute, pe unde trece toată lumea.
După ce stai atâta la coadă, ai nevoie la baie, te apucă foamea și nervii. Primele două nu m-au apucat foarte tare.
Mă uitam la un bărbat cam de vreo 33 de ani care efectiv nu mai rezista. Se vedea pe fața lui, la propriu.
După aproape 4 ore de așteptare, nu mai părea atractiv deloc: se juca in propriul său păr nervos, dădea din picior și mai ales, aveam senzația că de când stă acolo i-a mai crescut barba.
Culmea e ca după atâta timp de așteptare (desigur că acasă mi-am pus o carte în geantă, după care am scos-o că am zis: Ce să fac cu cartea acolo, stau un pic și gata!) a trebuit să merg la Spitalul Județean.
Am crezut că mi se face rău după fiecare pas pe care îl făceam și pătrundeam tot mai mult în tărâmul acela.
Ar trebui ca într-un spital să îți facă plăcere să intri, să sclipească de curățenie, să ai sentimentul de protecție, medicii să se poarte frumos.
În schimb ce primim?
Mizerie, miros urât, sau miros de clor într-un caz bun, scaune vechi și murdare, întuneric și culori închise. Pur și simplu îmi venea să fug cât vedeam cu ochii și să scap din acel mediu infect, aproape focar de infecție. Îmi era frică să ating orice, darămite să intru la toaletă.
Văd un afiș care promova spălatul mâinilor. Evident că atunci când intri în baie, după ce aduni câțiva microbi de acolo, nici măcar nu este săpun lichid. Înțeleg că s-ar termina rapid, dar totuși, noi sponsorizăm.
Nervii m-au lăsat destul de greu, dar ce pot face, în afară de faptul să plătesc la clinici particulare sau să plec în străinătate…
Până atunci, încerc să manânc cât mai sănătos, să fac mișcare și să evit mersul la doctor într-un mod care să mă țină sănătoasă.
Hai să fim sănătoși și să alegem inteligent (mi-am amintit de campania pe care am susținut-o ).
Ca un prim demers în propria-mi campanie de însănătoșire, de vreo trei săptămâni mănânc mult mai sănătos, mai multe legume, fructe, dar desigur că nu pot renunța la înghețată. Dacă nu fumez, măcar unele dulci vicii să am.
De unde am plecat? De la sănătate și de la sistemul românesc medical. Sunt prea multe de spus.
Rezumat?
It sucks…
PS: cu foarte mici excepții..
