Mai ţii minte cum te visai mereu? Cum voiai să arate iubita/iubitul tău?
Cum voiai să fie viaţa de cuplu?
Eu tot timpul voiam şi încă nu renunţ să caut persoane alături de care să pot face multe lucruri interesante. Vreau să existe spontaneitate, să poţi merge în diverse călătorii, sa faci mereu lucruri noi si să nu existe monotonie.
Dacă e un lucru în viaţă pe care să îl evit din răsputeri şi de care să imi fie frică, acela este monotonia. Nu pot să suport să aud acest cuvânt fără viaţă, fără personalitate. Un alt cuvânt înrudit este plictiseala. Nu reuşesc să ajung să percep aceste cuvinte sau mai bine spus necuvinte.
Aşa am ajuns să cunosc cuplul care mi-a demonstrat că se poate să nu existe aceste cuvinte in vocabular.
Miercuri am fost la un grătar în curtea casei roşii de pe strada Vasile Aaron din Sibiu.
Acolo am cunoscut un cuplu care părea perfect, se încadra în tiparele mele. După câteva ore cu mâncare, vin şi poveşti, aflu că domnul, pardon, Vasile, are vârsta de 70 de ani, respectiv Carmen- 50 de ani.
La început am fost sceptică, politicoasă, până am început să povestesc cu ei.
Astfel am descoperit oameni plini de viaţă, iubitori de animale, muzică, distracţie, călătorii. Ei sunt plecaţi în Germania de câţiva ani şi se întorc o dată pe an sau de mai multe ori, în România, ţară pe care nu o vor părăsi nicioadată pentru totdeauna.
Aceşti oameni ne-au arătat tuturor că dragostea rezistă indiferent de vârstă. Nu aveai cum să nu schiţezi un zâmbet sau să nu oftezi la săruturile lor şi la cuvintele pline de gingăşie. Atenţia reciprocă este un cuvânt care îi caracterizează. Iubitule, iubita mea, da scumpule, dar hai sa le povestim si aia si aia etc sunt cuvinte pe care şi le adresau şi făceau ca dragostea să nu pară ridicolă la aceea vârstă, ci să pară naturală şi atât de frumoasă.
Cei doi s-au întors recent din Vama Veche, de la festivalul Folk You. Vasile mi-a explicat exact ce s-a întâmplat în Vama Veche, la momentul PUYA, cunoscut deja, când a instigat la violenţă şi a fost huiduit+a fost ţinta atacurilor cu sticle (bonus pentru bună purtare şi pentru limbaj).
Ce vreau eu să spun cu postarea asta?
Vreau să spun că aceşti oameni, deşi aparent au o vârstă pe care noi o considerăm inaintată, ei nu simt asta. Se simt tineri si frumosi.
Ei merg în Italia, Franţa, Grecia, Vama Veche, au o rulotă şi merg în camping-uri pentru nudişti. Merg cu frumosul, marele şi cel mai cuminte şi ascultător câine pe care l-am văzut vreodată. Leaga prietenii cu diverşi oameni, se distrează şi trec prin tot felul de peripeţii, care îi leagă şi mai mult şi le dau mai multe subiecte de discuţii.
Organizează tot timpul chefuri cu muzicieni, îşi cheamă prietenii, te fac să te simţi extrem de bine, în largul tău. Am fost şi eu cu chitara şi am cântat. Nu m-am simtit niciun moment intimidată, ci m-am simtit în largul meu şi apreciată.
Dansau impreună, eu le făceam fotografii şi filmam petrecerea, toată lumea era relaxată, la un pahar de ceva şi la o prăjitură. Atmosferă care parcă te ţinea captiv în aceea curte.
Rulota undeva mai în spate, masa plină cu bunătăţi, vin la cutie cu robinet şi muzicienii: tata la orgă şi Titi Stoica vocalistul, mai târziu eu cu voce şi chitara.
După „recitalul” meu, am iesit din curte, Carmen m-a condus si simteam că spun la revedere unei prietene de vârsta mea, căreia îi uram drum bun până în Germania şi că aştept să ne revedem.
Sentimentele mele erau pozitive, am plecat foarte bine-dispusă şi cu gândurile mele neschimbate despre viitor şi despre posibilităţile de a ajunge undeva în care cuvintele urâte monotonie şi plictiseală să nu fie rostite de buzele mele şi a celor din jurul meu.
Da. Asta e ceea ce vreau.
foarte tare. pe mine ma incearca un sentiment de nedescris cand vad mergand pe strada un el si o ea trecuti bine de varsta a doua, care merg linistiti tinandu-se de mana.
ultimii 2 pe care i-am vazut bateau bine peste 80 de ani. abia mergeau din cauza varstei. dar se tineau de mana cu afectiune. m-a impresionat sa mor
Da, asa e. Unii chiar te fac sa te simti bine si sa vrei sa fii ca ei, ca iubirea impartasita sa dureze atata.